Sefarad sau cartea amintirii


44,00 ron

Căutam un autor nou, o carte bună, dacă s-ar fi putut de nuvele, căci sub fragmentarea zilnică, lectura unui roman e mult mai dificilă. Uitându-mă pe rafturile librăriei n-am văzut ceva care să mă atragă, aşa că, mi-am întrebat un coleg dacă nu ştie ceva interesant, iar el, posesor şi fan al colecţiei Byblos de la Curtea Veche, mi-a arătat prima traducere din Antonio Munoz Molina. Aflu că e alcătuită din 17 povestiri, iar titlul e traducerea în ebraică a Peninsulei Iberice: Sefarad.

Citesc prima povestire de numai 20 de pagini. Este o readucere aminte, nostalgică a copilăriei petrecute pe străzile Madridului. Chiar dacă subiectul povestirii nu este nou, m-a prins complet stilul ei, pendularea intermitentă între trecut şi prezent, tonul ce ţine mai mult de jurnal decăt de nuvelă, fraza nu este austeră, dar nici cu metafore, ci simplă, aparent incert construită, a eului ce rememorează.

” O amintire trezeşte o altă amintire, unite între ele printr-un fir subţire de hazarduri obişnuite…Trebuie să le laşi să ajungă la tine sau să tragi puţin căte puţin de ele.”


Acest procedeu rămăne pe parcursul întregii cărţi. Scriind la persoana întâi, Molina te pune faţă în faţă cu trăiri îmbibate de exil, despărţire sau de cruzimea unei lumi lipsită de sens.


Unele personaje încearcă să fugă de cruzimea şi indiferenţa celor două curente totalitare ce au dominat sec XX – fascimul şi hitlerismul. Willi Munzenberg, celebru propagandist comunist, în povestirea cu acelaşi nume este urmărit şi ucis. Alţii sunt deportaţi în lagărele de exterminare precum Evghenia Ginyburg, sunt purtaţi pe frontul de luptă în Tăcând atâta timp sau sunt amăgiţi de cele două ideologii, trezindu-se, unii dintre ei, abia la bătrâneţe sub povara amintirilor (Cerbere, Seherezada). Altora nu le rămâne decât să aştepte.


Noi am rămas aici, cufundaţi în ruşine şi nevoi , îngropaţi parcă de vii , îngropaţi până la gât, aşteptând zi de zi să fim îngropaţi de tot.”


Primo Levi, F. Kafka și alte personalități ale vremii, apar în paginile cărții drept exemple ale singurătăţii şi lipsei unei identităţi ce te-ar putea scăpa de iraţionalitatea unei lumi ce nu te mai vede ca om. Personaje anonime se salvează cu ajutorul pasiunii, precum cizmarul şi maica din povestirea plină de suspans America sau, dimpotrivă, alunecă sub vraja drogurilor sau alcoolului, pentru a se transforma în morţi vii ce colindă străzile Madridului, sub privirea unui tânăr copil, în Oriunde te-ai duce.


Eşti funcţionarul ce nu îndrăzneşte să fugă, prins în neantul programului de lucru, încă amăgindu-se în trecerea pe lîngă agenţia de voiaj Olympia, sau domnul Salama, evreul fugit de deportare în copilărie, dar care suferă un accident de maşină la 20 de ani (Oh, tu ,care ştiai). Ești cel care intră în muzeul uitat din New York, deţinător de mărturii istorice ale Spaniei (Sefarad).


Nimic nu poate reda mai bine spiritul ce stă la baza cărții decât următorul citat :

mă simt impoderabil , simt că devin invizibil, că sunt un nimeni sau că pot fi oricine….Regiuni întregi şi imagini îndepărtate din trecut se închid şi se deschid într-un evantai ca brazdele privite de la fereastra unui tren ce merge cu toată viteza cine ştie încotro.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s