Fantasme de nisip


Cartea de nisip - noapteaCe vede un librar când intră dimineața în librărie?

Înainte să-și bea cafeaua, simte mirosul. Inainte să-și aducă aminte ce a visat, își alege visul. Înainte să deschidă librăria pentru cititori, mai admiră odată, din centrul lumii, toate operele care se închid cu sunet de pagini răsfoite, care își retrag în ele infinitele peisaje pe care în noapte și le-au împreunat. Câteodată gasește cărți căzute de pe raft, uneori mai multe, alteori mai puține, în fine, se uită la trupurile dezgolite de femei care, sub privirile lui, se îmbracă, vede pescarul lui Hemingway omorând rechini cu vâsla, vede trupul chinuit al unui tânăr pe pielea căruia mâini invizibile scriu povești, parca folosind cioburi de sticlă, vede lanuri de secară, simte parfumul teribil căruia nicio femeie nu-i poate rezista. 1001 de copii, nascuți în miez de noapte se joacă în Camera copiilor, marinari beți ies din spelunci fetide cântând și clătinându-se, strângând în brațe fete flușturatice. Vede nebuni bântuiți de demoni, ispășindu-și pedepsele, vede Dresda bombardată în acordul unei pianine mecanice. Sta în mijlocul lor, ochii îi fug de la imagine la imagine. Flash-uri scurte și amețitoare care, numai Dumnezeu știe cu ce viteză i se perindă prin fața ochilor inchisi. Ocolește săgeți care străbat grădini de ciment, grădini ale binelui, grădini ale răului.

Aude muzica sferelor întreruptă de zgomotul și furia oceanului mare pe care alunecă o plută, pluta meduzelor. Așteaptă, și-asteaptă, mult zgomot pentru nimic dar care totuși transformă disonant oameni în poduri și omizi, în câini care vorbesc si care îi spun cum văd ei lumea, în rinoceri care în goana lor transformă castelele din nori în praf. Simte briza rece și tăioasă a nesfârșitului ocean din care ies la iveală submarine urmarite de caracatițe uriașe. Intră în păduri în care copacii îi pun piedică după care il ajută să se ridice, ajunge la izvoare din care bea apă vie în care se oglindesc toți cavalerii care, poate-au trecut pe-acolo. Vede mori de vânt care se opun cu îndârjire oricărei încercări de-a trece pe lângă ele.

Încet încet imaginile încep să se-ntretaie formând un soi de talmeș balmeș, genul acela de noapte care îngână ziua cu tot cu imaginile ei pe care lumina moale le face transparente. Fumul greu pe care pădurea îl respiră dimineața, se întinde parcă din ce în ce mai jos și mai apăsător. Zgomotele se-aud din ce în ce mai slab și mai amestecate, șoaptele se îndepartează până la dispariție, lumina din ce în ce mai intensă bruschează pupila dilatată și obișnuită cu intunericul până la senzația de durere. Lumina pietrifică, încremenește visul care se transformă încet încet în nisip. Carțile își închid la fel de încet copertele subțiind din ce în ce mai tare șuvoiul care curge din ele și care până acum a umplut podeaua librariei. Au rămas urme, urme de pași în nisip care se estompează și ele încet încet, din cauza luminii, din cauza dimineții. Arată ca și cum valuri invizibile le-ar șterge trecând peste ele în mod repetat. După ce cărțile se închid de tot, nisipul scurs din ele se transformă în ceața diafană din care mai apoi nu rămâne decât o umbră de miros, mirosul pe care îl simți atunci când deschizi o carte, miros care va persista în librărie până seara, miros pe care toți îl simt, mirosul cărților.

Cu plămânii plini de aerul cu mirosul fantasmelor infinite petrecute magic de-a lungul fiecărei nopți, librarul deschide ochii și salută ziua cu Bine ați venit la Cartea de nisip !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s