Preludiu FIFITUT 2010


TIMPROPHONIES

În cadrul pregătirii Festivalului Internaţional de Improvizaţie Francofon şi a Teatrului Universitar 2010 (FIFITUT 2010), lectoratul francez din Timişoara şi Asociaţia Hexagone, Asociaţia Studenţilor Francofili din Timişoara, organizează în perioada 8 – 12 noiembrie un stagiu de formare în cadrul unei trupe de improvizaţie teatrală. Acest stagiu este destinat studenţilor din toate oraşele universitare din România care compun trupe teatrale de improvizaţie şi universităţile în cauză.

 

Rezultatul muncii acestui stagiu va fi prezentat, de trupele de teatru aparţinând unor universităti diferite în 10 – 11 noiembrie sub forma a doua spectacole în public la Universitatea de Vest din Timişoara şi la librăria Cartea de Nisip : TIM’PROPHONIES. Aceste spectacole vor fi urmate de o seară cu muzică francofonă în Q-CLUB.

 

Aceste manifestaţii culturale primesc sprijin financiar din partea Ambasadei Franţei din România, Agenţiei Universitare  pentru Francofonie Bucureşti, Universităţii de Vest Timişoara, Centrului Cultural Francez din Timişoara şi a Fundaţiei Adam Muller-Guttenbrunn.

 

Spectacolele vor avea loc :

MARŢI 10 NOIEMBRIE 2009, ORA 18:00 ” IMPRO à LA PLAGE ” -LIBRĂRIA CARTEA DE NISIP

MIERCURI 11 NOIEMBRIE 2009, ORA 18:00 ” IMPROVIZ’ TA FAC ” – DEPARTAMENTUL DE LIMBA FRANCEZĂ – UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA – AMFITEATRUL A01.

MIERCURI 11 NOIEMBRIE 2009, ORA 21:00 SEARĂ CU MUZICĂ FRANCOFONĂ – Q-CLUB.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s