Lansare de carte : Bine te-am ratacit, Incognito!


Libraria Cartea de nisip are plăcerea să va invite, vineri 10 iunie, ora 18.00, la lansarea carţii Bine te-am rătăcit, Incognito! de Bogdan Munteanu. Despre carte vor vorbi, alături de autor, Viorel Marineasa și Tudor Crețu

Domnul Incognito rătăceşte prin Europa

„Proza lui Bogdan Munteanu este făcută să aibă succes la publicul tânăr, ceea ce nu-i deloc puţin. Am constatat acest fapt cu prilejul lansării primului său volum, Vals pe fire de păianjen, la Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara. A contribuit la reuşită şi felul de a fi al autorului, franc şi cuceritor. Remarcam atunci, în consens cu scriitorul şi editorul Mircea Petean, excelenta priză la cotidian, dar şi tentaţia de a conduce uneori textele-poantă spre zonele absurdului sau ale fantasticului terorizant.

Nu mă îndoiesc că, şi în cartea de faţă, Bogdan Munteanu a găsit reţeta de a seduce cititorul, dar şi perspicacitatea de a-şi croi, în cunoştinţă de cauză, propriul itinerar de prozator. Pretextul îl constituie hoinăreala lui Incognito (acel alter ego sătul de „traiul făr’ de har din spatele baricadelor”) prin Europa de astăzi, iar consecinţa o reprezintă rândurile de faţă – un pseu-do-jurnal de călătorie. De aici se deschide posibilitatea de a aborda diferit fiecare bucată, astfel că asistăm la alternanţa prozei-blitz cu prozo-poemul, cu micro-nuvela, cu juxtapunerea monologurilor, cu textul exclusiv dialogat. Drept urmare, vom avea parte de şiruri scrise acid, spumos, graţios, candid, candid-pervers, grav, sumbru etc. Bogdan vine cu Europa lui, care înseamnă turişti ciudaţi sau doar stupizi, ghiduri de călătorie inutile şi terifiante, gazde insistente/ingenioase/misterioase, birocraţie englezească sau cipriotă, exerciţii de socializare pe o terasă ş.a.m.d.

Închei cu un citat grăitor din Spiritul metroului: „Vagoanele mustesc de frustrare, teamă, extenuare. Privesc de 30 de minute costumul englezului vlăguit, barba musulmanului încărunţit, vesta indianului fosforescent, mâinile fine ale siriencei neadaptate, palmele negrului bătătorit, părul polonezei spălăcite. Niciun zâmbet, nicio vorbă. O tensiune fără margini.”

Viorel Marineasa

Născut în 1979 la Arad, unde a şi copilărit, Bogdan Munteanu s-a stabilit la Timişoara imediat după terminarea liceului. Cinci ani mai târziu a absolvit facultatea de Automatica şi Calculatoare. A debutat în 2010 la Editura Limes din Cluj-Napoca cu volumul Vals pe fire de păianjen, inspirat îndeobşte din viaţa cotidiană. Cât despre volumul recent, Bine te-am ratacit, Incognito!, reprezintă rodul unei călătorii solitare prelungite prin Europa. 


One thought on “Lansare de carte : Bine te-am ratacit, Incognito!

  1. Pingback: Lansare carte “Bine te-am rătăcit, Incognito!” « Evive

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s