Secretul lui Jung – Cartea rosie


Editura TREI publică în premieră în România cheia operei lui Jung –CARTEA ROȘIE  (The Red Book). Cartea conține ilustrațiile color ale autorului, are un format special (30×40 cm) și se va găsi în librării începând cu data de 1 septembrie 2011.


Aceste amintiri au fost scrise în 1957, când Jung privea înapoi către deceniile când a lucrat la Cartea roșie, din 1914 până în 1930. Cu toate că se știe de peste 80 de ani de existența ei, Cartea roșie nu a fost niciodată publicată și nici nu a fost pusă la dispoziția publicului jungian larg, discipolilor și succesorilor lui Jung.

Publicarea Cărții roșii deschide o nouă epocă în înțelegerea scrierilor lui Jung. Ne oferă o deschidere unică spre modul în care și-a recuperat sufletul și a constituit o psihologie aparte. Ar putea să fie cea mai influentă scriere, nepublicată până în prezent, din istoria psihologiei.

Aici puteti rasfoi cateva pagini.

One thought on “Secretul lui Jung – Cartea rosie

  1. Myers si Briggs s-au bazat pe lucrarile lui Jung cand au creat un test de personalitate: MBTI. Mi l-am facut recent si pot sa spun ca este genial, iti spune punctele forte ale personalitatii tale, unde trebuie sa te imbunatatesti si multe alte informatii. Pe romana vi-l puteti face aici: http://www.castigatimp.ro/mbti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s