Salonul de Carte BOOKFEST Timișoara


În zilele de 15, 16 și 17 martie 2012, Centrul Regional de Afaceri Timiș (CRAFT) – Sala Polivalentă (B-dul Eroilor de la Tisa, nr. 22), va găzdui între orele 10:00 – 20:00 (cu excepția zilei de joi în care deschiderea oficială va avea loc la ora 12:00) salonul de carte BOOKFEST Timișoara – ediția I.

Pe lângă cele mai importante edituri autohtone și pe langa o generoasă oferta de carte de peste 15 000 de titluri, cei care vor trece pragul acestui targ vor avea ocazia să se întâlnească cu personalități (Larry Watts, Horia-Roman Patapievici, Varujan Vozganian, Radu Paraschivescu, Daniel Daianu, Daniel Cristea-Enache și alții), să participe la lansări de carte, la vizionări de filme în premieră națională, expoziții de grafică și evenimente pentru copii.


Evenimentul este organizat de Asociașia Editorilor din Romania (AER)

Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România 

Deşi România era bine-cunoscută pentru politica sa neconformistă din cadrul Blocului Sovietic, doar câţiva observatori din afară şi-au dat seama de gradul de animozitate pe care aceasta îl stârnea în cadrul URSS şi al altor aliaţi din cadrul Pactului de la Varşovia sau de cauzele punctuale ale acestei animozităţi. În anii 1980, mulţi analişti occidentali începuseră să pună la îndoială faptul că aparentele conflicte cu Moscova şi loialiştii sovietici erau reale. „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” examinează interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu „aliaţii” din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, metodele de „eliberare” militară şi de securitate din jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanţi militari şi de organe ale securităţii statului.


Larry L. Watts este consultant al Corporaţiei RAND la momentul revoluţiei, Larry Watts a călătorit deseori în Europa de Est şi în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a conlucrat cu mai mulţi miniştri români ai Apărării şi şefi de stat major privind reforma în domeniul armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea în NATO.

În 1990 şi 1991 a fost şeful Biroului IREX din Bucureşti, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic RElation (PER) şi director al Biroului PER din România. Între 2001–2004 a activat drept consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezidenţial pentru securitate naţională din România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s