Sentimentul de impostură


Impostura este minciună, aparență, înșelăciune, ilegitimitate. Impostorul este un uzurpator. Aceste lucruri definesc exact și cuprinzător termenul dur și acuzator din titlu. Mai complicate sunt lucrurile atunci când vine vorba de sentimentul de impostură. Acesta din urmă comportă nuanțe atat de variate încât el este simțit de fiecare din noi. Toți suntem impostori până la un punct, pană la punctul în care impostura devine o profesie.

Suntem impostori atunci când ne întrebăm dacă locul pe care îl ocupăm îl merităm cu adevărat, suntem impostori când facem lucruri de care nu suntem siguri, suntem impostori în dragoste atunci când convingem, suntem impostori de fiecare dată cand facem ceva la care nu ne pricepem făra să vrem ca această nepricepere să se vadă, fără să recunoastem faptul că defapt nu avem ce căuta acolo. Totuși situațiile de mai sus sunt de preferat celor în care încercăm să artificializăm aspectele existenței noastre.

Impostorul de profesie este cel care înșeală, este un suflet chinuit care a ales fără să vrea și fără s-o știe vreodată un traseu mult mai greu în ceea ce și-a propus să atingă. El este cameleonul care se adaptează de fiecare dată la orice situație și care este conștient de superficialitatea acțiunilor sale, este chinuit de minciuna în care trăiește. Este cel care aderă la grupuri pe care nu le înțelege, este scriitorul care se ascunde în spatele conceptelor și al ideilor ce nu îi aparțin, este seducătorul îndrăgostit care la o lună după seara romantică cu frumoasele vorbe convingătoare nu-și mai gaseste cuvintele.

Am descris două tipuri de impostură. Prima, o forma ușoară pe care o avem toți și care e normală până la un punct, a doua, forma gravă, impostura ca mod de viață, prefăcătoria, înșelăciunea, minciuna.

Există și un al treilea tip de impostură, mai pervers, mai subtil și mult mai periculos. Este vorba despre mesajele media și publicitare. Cele mai multe astfel de mesaje te îndeamnă să „fii tu însuți”, să te alături unui anumit grup, îți spun că ar fi bine să fii unul sau altul dintre modelele pe care revistele, ziarele, filmele, sloganurile ți le prezintă. Îți spun că ar fi bine să devii altcineva. Te transformă, te amețesc, te fac să îți pierzi identitatea și te privează de conținut. Devii un construct, un sclav al aparențelor. Impostura devine mod de viață.

Eseul Belindei Cannone ne face să înțelegem impostura într-un moment în care avem foarte mare nevoie de această clarificare. Filosofie „light”, Sentimentul de impostură este un semnal de alarmă scris într-o formă literară, la persoana a doua singular și cu multe exemple de personaje din marea literatură sau de pe micul ecran.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s