Portretul, partea a 5-a. Atelier de desen pentru copii


Cartea de nisip și Institutul francez din Timișoara vă invită duminică, 18 noiembrie, ora 16cu mic, cu mare, să vă puneți imaginaţia la încercare în cel de-al 5-lea atelier de desen și pictură cu tema generală PORTRETUL. Coordonatorul atelierului este Matsimouna Zitou. Evenimentul se desfășoară la librăria Cartea de nisip.

În cele 6 ateliere vor fi folosite diferite tehnici şi instrumente: creioane,  cărbune, pasteluri, pensule, acuarele şi acrilice, pictură, desen sau  schiţă. Obiectivul acestei serii de ateliere este învăţarea de către copii a  tehnicii portretului în desen şi pictură.

În  cel de-al cincilea  atelier din aceasta serie, copiii vor învăţa să  deseneze  portretul unui personaj de banda desenata sau de desen  animat, se vor confrunta  din nou  cu noţiuni de schiţă, proporţii,  compoziţie, formă şi volum. Vor descoperi bazele teoretice ale  construirii unui portret: cum să construieşti, să deconstruieşti şi să  reconstruieşti pentru a obţine expresia finală a portretului.

Acest eveniment bilingv (francez – român) este recomandat copiilor peste 7 ani.

Intrarea este liberă iar participarea se face pe baza de înscrieri și în limita locurilor disponibile.

Detalii şi înscrieri:

Librăria Cartea de Nisip

Str. V. V. Delamarina, nr. 1

E-mail: carteadenisip@grupullibrarium.ro

Tel.: 0256/433 094

Victor Marian – PR Cartea de nisip

Str. V. V. Delamarina, nr. 1

E-mail: victor.marian@librariumgrup.ro

Tel.: 0756/158 765

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s