Casă nouă pentru Emil Kindlein Museum


Emil Kindlein Museum s-a redeschis într-o nouă formă. Începând cu data de 8 decembrie 2012, în cadrul librăriei Cartea de Nisip funcționează primul muzeu particular din Timișoara deschis publicului.

În cadrul muzeului este prezentată o colecție dedicată ceasului de buzunar. Împreună cu ceasuri Omega, Doxa, Longines, Enigma, Langendorf ș.a. au fost expuse accesorii, reclame interbelice, cataloage de piese și mecanisme. Ceasurile de buzunar cu trei capace, cu blazoane gravate, ornate cu nielo, prezentând scene de vânătoare, modele florale sau geometrice povestesc despre vremuri în care orologeria și bijuteria erau meserii îngemănate.

„A fost o mare provocare să susțin o expoziție dedicată ceasurilor de buzunar. Am expus piese care nu au mai fost prezentate în expozițiile anterioare. Cu fiecare expoziție redescopăr lucruri noi. Pe lângă alte piese prezentate pentru prima dată, am expus un Chatelaine model Cartier 1937. Este vorba despre o brățară ornată exotic ce se purta la ceasurile de buzunar”  – Emil Kindlein, muzician șiproprietar al muzeului.

Această atmosferă este completată de reconstituirea prăvăliei și a atelierului de ceasornicar și bijutier a lui Peter Kindlein care a funcționat la începutul secolului trecut. În expunere au fost prezentate meșteșugurile de giuvaergiu, ceasornicar și optician așa cum au fost practicate în perioada interbelică.

Cartea de Nisip împreună cu Emil Kindlein Museum lansează un nou concept prin care se dorește reînvierea interesului față de meșteșuguri prin organizarea atelierului de bijuterii și ceasuri din lemn. Vom realiza împreună casete de bijuterii, bijuterii, ceasuri şi alte  obiecte funcţionale din lemn începând cu ianuarie 2013.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s