Cu Uica Mihai prin Europa. Elveția așa cum nu o cunoașteți


Cartea de Nisip te invită în data de 9 februarie, de la ora 17, într-o călătorie aromată prin Europa. Elveția așa cum nu o cunoașteți este titlul celui de-al doilea Show culinar care te învață să gătești și să mănânci.

Uica_Mihai_Elvetia

 

Meniul va  fi compus din 2 feluri, cel puțin interesante:

Ciorbă de bolovan care pe scurt înseamnă un bulion consistent de carne şi legume, fiert cu ajutorul unui bolovan încălzit în foc la 250 de grade și

Kasefondue: brânzeturi topite în vin şi rachiu de cireşe în care se înmoaie jambon, cuburi de pâine şi legume.

Întâlnirea va fi punctată de un Recital de chitară clasică sub îndrumarea prof. Mardan Adrian de la Colegiul Național de Artă Ion Vidu.

 

La final, bolovanul va constitui obiectul unei tombole.

 

Inscrieri:  Cartea de Nisip (V. V. Delamarina colț cu str. Alba Iulia), la tel.: 0256/433 094, mobil:  0757 575 168, e-mail: carteadenisip@grupullibrarium.ro.

Intrarea la eveniment este liberă iar prețul unei porții de mâncare este de 10 lei.

Mihai T. Ioan (Uica Mihai) este unul dintre cei mai populari și prolifici bucătari bănățeni. Scriitor și jurnalist, Uica Mihai a devenit mai cunoscut în ultimii ani pentru emisiunile culinare pe care le realizează la TVR 3, TVR Timișoara și Radio Timișoara, dar și pentru volumele de proză și poezie publicate. A scris o serie de cărți de bucate sub titlul generic Povești despre mâncare. Ultimul volum publicat se numește Bucătărind cu Uica prin Banat și este însoțit de un CD ce conține câteva surprize.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s