Fiesta în bârlog – Juan Pablo Villalobos


 

Fiesta în bârlog – Juan Pablo Villalobos

 

Fiesta în bârlog este povestea lui Tochtli, fiul unui temut mafiot Mexican, care locuieşte împreună cu tatăl său şi cu o suită de servitor într-un palat izolat de restul lumii, frecventat de politicieni corupţi, de prostituate şi de oameni de afaceri dubioşi. Pentru “protecţie”, Tochtli este privat de contactul cu lumea exterioară, dar asta nu contează, pentru că palatul este el însuşi o reproducere în miniatură a Mexicului.

Pentru grădina zoologică personală, Tochtli îşi doreşte un hipopotam pitic din Liberia, pe care îl va şi avea, într-un fel sau altul, pentru că tatăl lui “reuşeşte întotdeauna”.  Aventura în Africa, ce se va încheia cu capturarea lui Ludovic al XVI-lea şi a Mariei Antoaneta, este o călătorie iniţiatică, în urma căreia Tochtli va descoperi legătura stranie dintre hipopotamii pitici din Liberia, monarhii francezi, samurai şi lumea întreagă.

Tochtli se înscrie în tradiţia lui Oskar Matzerath sau a lui Saleem Sinai, a copiilor geniali aflaţi faţă în faţă cu istoria şi cu prezentul “sordid”. Prin lecţiile lui Mazatzin, Tochtli asistă la efectele “nefaste” ale imperialismului, la prăbuşirea Vechiului Regim şi la colonizarea Africii cu sclavi eliberaţi, iar pălăria magică de detectiv îl ajută să descopere că realitatea este întotdeauna închisă într-o cameră la care numai patriarhii au acces. Însă Tochtli este el însuşi un viitor patriarh – un patriarch al crimei organizate ca şi tatăl său, un authentic “rege” Mexican şi, mai presus de toate, un “bărbat adevărat”.

“Un roman de-o şchioapă despre inocenţă, bestialitate şi un puşti care învaţă argoul într-un paradis al drogurilor. Plină de umor, convingătoare, sordid, povestea e o lovitură cruntă aplicată unui copil.”

The Daily Telegraph

“Perspectiva narativă creează un efect puternic şi ingenious de alienare, pentru că lucrurile, aşa cum apar ele prin ochii copilului, nu sunt nici pe departe cum ar trebui să fie. E un efect care aminteşte de alte opera celebre din literatura universal, cum ar fi primul capitol din Simplicissimus al lui Grimmelshausen.”

Frankfurter Allegemeine Zeitung

“Concis, ironic, scris în manieră chirurgicală […], textul reuşeşte să ne facă să înţelegem modul dezastruos în care crima şi violenţa se răsfrâng asupra oamenilor, dar şi latura sensibilă ireductibilă care subzistă în ciuda acestora.”

La Croix

Juan Pablo Villalobos (n. 1973, Guadalajara) este prozator, eseist şi critic literar. A publicat proză scurtă în revista Letras Libres, dar şi eseuri în Gatopardo şi în revista columbiană Don Juan. În prezent colaborează la blogul editurii braziliene Companhia Das Letras şi la Pen Club’s Blog World Atlas.
În textele sale, Villalobos a abordat teme surprinzător de diverse, de la influența avangardei asupra operei lui César Aira, la “tangologie”, ejaculare precoce şi literatura latinoamericană în prima jumătate a secolului XX.  A fost bursier al programului Alßan, finanţat de Uniunea Europeană, şi a obţinut un doctorat în teoria literaturii şi în literatură comparată la Universitatea Autonomă din Barcelona. Publicat în 2010, romanul său de debut, Fiesta în bârlog, a fost tradus în peste zece limbi, iar în 2011 voturile cititorilor l-au inclus pe lista scurtă a First Book Award, oferit de The Guardian.

Într-un interviu publicat în revista Granta, Villalobos descrie cartea ca pe p “reflecţie asupra Mexicului văzut din afara Mexicului”, despre care nu ar fi putut să scrie niciodată fără să îl lase în urmă.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s