Fiesta în bârlog – Juan Pablo Villalobos

 

Fiesta în bârlog – Juan Pablo Villalobos

 

Fiesta în bârlog este povestea lui Tochtli, fiul unui temut mafiot Mexican, care locuieşte împreună cu tatăl său şi cu o suită de servitor într-un palat izolat de restul lumii, frecventat de politicieni corupţi, de prostituate şi de oameni de afaceri dubioşi. Pentru “protecţie”, Tochtli este privat de contactul cu lumea exterioară, dar asta nu contează, pentru că palatul este el însuşi o reproducere în miniatură a Mexicului.

Pentru grădina zoologică personală, Tochtli îşi doreşte un hipopotam pitic din Liberia, pe care îl va şi avea, într-un fel sau altul, pentru că tatăl lui “reuşeşte întotdeauna”.  Aventura în Africa, ce se va încheia cu capturarea lui Ludovic al XVI-lea şi a Mariei Antoaneta, este o călătorie iniţiatică, în urma căreia Tochtli va descoperi legătura stranie dintre hipopotamii pitici din Liberia, monarhii francezi, samurai şi lumea întreagă.

Tochtli se înscrie în tradiţia lui Oskar Matzerath sau a lui Saleem Sinai, a copiilor geniali aflaţi faţă în faţă cu istoria şi cu prezentul “sordid”. Prin lecţiile lui Mazatzin, Tochtli asistă la efectele “nefaste” ale imperialismului, la prăbuşirea Vechiului Regim şi la colonizarea Africii cu sclavi eliberaţi, iar pălăria magică de detectiv îl ajută să descopere că realitatea este întotdeauna închisă într-o cameră la care numai patriarhii au acces. Însă Tochtli este el însuşi un viitor patriarh – un patriarch al crimei organizate ca şi tatăl său, un authentic “rege” Mexican şi, mai presus de toate, un “bărbat adevărat”.

“Un roman de-o şchioapă despre inocenţă, bestialitate şi un puşti care învaţă argoul într-un paradis al drogurilor. Plină de umor, convingătoare, sordid, povestea e o lovitură cruntă aplicată unui copil.”

The Daily Telegraph

“Perspectiva narativă creează un efect puternic şi ingenious de alienare, pentru că lucrurile, aşa cum apar ele prin ochii copilului, nu sunt nici pe departe cum ar trebui să fie. E un efect care aminteşte de alte opera celebre din literatura universal, cum ar fi primul capitol din Simplicissimus al lui Grimmelshausen.”

Frankfurter Allegemeine Zeitung

“Concis, ironic, scris în manieră chirurgicală […], textul reuşeşte să ne facă să înţelegem modul dezastruos în care crima şi violenţa se răsfrâng asupra oamenilor, dar şi latura sensibilă ireductibilă care subzistă în ciuda acestora.”

La Croix

Juan Pablo Villalobos (n. 1973, Guadalajara) este prozator, eseist şi critic literar. A publicat proză scurtă în revista Letras Libres, dar şi eseuri în Gatopardo şi în revista columbiană Don Juan. În prezent colaborează la blogul editurii braziliene Companhia Das Letras şi la Pen Club’s Blog World Atlas.
În textele sale, Villalobos a abordat teme surprinzător de diverse, de la influența avangardei asupra operei lui César Aira, la “tangologie”, ejaculare precoce şi literatura latinoamericană în prima jumătate a secolului XX.  A fost bursier al programului Alßan, finanţat de Uniunea Europeană, şi a obţinut un doctorat în teoria literaturii şi în literatură comparată la Universitatea Autonomă din Barcelona. Publicat în 2010, romanul său de debut, Fiesta în bârlog, a fost tradus în peste zece limbi, iar în 2011 voturile cititorilor l-au inclus pe lista scurtă a First Book Award, oferit de The Guardian.

Într-un interviu publicat în revista Granta, Villalobos descrie cartea ca pe p “reflecţie asupra Mexicului văzut din afara Mexicului”, despre care nu ar fi putut să scrie niciodată fără să îl lase în urmă.

 

Moş Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume

5Cel mai rapid roman din lume a ajuns azi la Cartea de nisip.

53 de autori, 5 ore şi jumătate de scris, proiect fără precedent înscris la Guinness Book of Records. Se mai adaugă 9 ore și se obține și primul exemplar tipărit din romanul de 288 de pagini. Guinness Book a declarat acest proiect ca fiind eligibil, creând în acest sens o categorie specială.

Validarea urmează să aibă loc în Ajunul Crăciunului.

Autorii romanului sunt:  Leonard Ancuta, Diana Badica, Lavinia Balulescu, Lavinia Braniste, Anca Bucur, Marius Chivu, Laurentiu Constantin, Bogdan Cosa, Andrei Craciun, Augustin Cupsa, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Adrian Dinis, Luca Dinulescu, Cosmin Dragomir, Gruia Dragomir, Florin Dumitrescu, M. Dutescu, Mihail Galatanu, Adrian Georgescu, Silviu Gherman, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Ioan Grosan, Florin Iaru, Marieva Ionescu, Cristina Ispas, Cosmin Manolache, Maria Manolescu, Eusebiu Matei, Marin Malaicu-Hondrari, Mitos Micleusanu, Iulia Militaru, Dmitri Miticov, Oana-Catalina Ninu, Radu Nitescu, Veronica Placintescu, Dan Plesa, Matei Plesu, Mihai Radu, Ana Maria Sandu, Elena Stancu, Bogdan-Alexandru Stanescu, Alexandru Al. sahighian, Livia stefan, Cecilia stefanescu, Silvia T., Simona Tache, Iulian Tanase, Alex Tocilescu, Razvan tupa, Luiza Vasiliu, Anca Vieru.

 

Proiect realizat de Asociaţoa Culturală Aedificatio, Editura ART, împreună cu Links Associates și Universitatea din Bucureşti.

Nobel-ul pentru literatura 2012

Mo Yan, cel mai important scriitor chinez contemporan, si-a castigat notorietatea internationala cu romanul Sorgul rosu. Ecranizarea omonima din 1987, regizata de Zhang Yimou, a fost recompensata cu Ursul de aur la Festivalul de Film de la Berlin in anul 1988.

 

 

Care este cea mai mare cruzime fata de victimele unei istorii atroce? Uitarea. impotriva ei lupta naratorul povestii tragice a trei generatii ale unei famili chineze, din anii ’30 pana in deceniul al optulea. In tinutul Gaomi, patria sorgului rosu, viata isi iese din matca odata cu invazia japoneza si nu se va mai reaseza nicicand; ii urmeaza razboiul civil, instaurarea comunismului si Revolutia Culturala. Tanara Dai Fenglian, mostenitoarea unei averi neasteptate, si comandantul Yu, iubitul ei, care organizeaza rezistenta impotriva japonezilor, sunt cuplul originar in jurul caruia va gravita istoria „clanului sorgului rosu”. O istorie plina de patima si de cruzime, in care rosul pasiunii si al sangelui varsat se impletesc, la fel ca trecutul recent si trecutul mitic al tinutului Gaomi. Cartea lui Mo Yan este o saga violenta si patimasa, transfigurand realitatea, abjecta si mareata in acelasi timp, in legenda.

Branding pe frontul de Est – recomandare de carte

O carte despre reputatie, impotriva curentului, scrisa de Aneta Bogdan, cel mai reputat si mai influent nume in brandingul romanesc, dupa aproape 20 de ani de practica in marketing, comunicare si branding.

Cazuistica locala unica de marketing si branding, privirea din interior asupra mediului corporatist si antreprenorial romanesc, tonul informal,
curajos si nesabuit de onest—toate fac din aceasta carte o experienta intelectuala si emotionala rarisima in peisajul editorial romanesc. Identitatea si brandingul sunt forme moderne de a adauga valoare lumii—dar nu printr-o masca, ci prin armonizarea competentelor proprii cu interesele omunitatii. Aneta vorbeste in carte despre certitudinile teoretice si practice in constructia de brand, dar si despre semnele de intrebare care ascund viitorul.

“Viata noastra ar fi mai lucrativa si, in acelasi timp, mai implinita si mai aspirationala daca am intelege ca, dupa cum brandurile occidentale au
ajuns la noi cu mult inainte ca Occidentul sa se instaleze in viata noastra, tot astfel brandurile romanesti sunt cele care vor vesti Occidentului, speram cat cat mai curand, intrarea noastra in randul lumii.”—Aneta Bogdan.

Cuvantul inainte al cartii este semnat de Wally Olins, parintele brandingului modern. “Ce este fascinant in efortul pe care buna mea prietena Aneta Bogdan il face de atatia ani este nu numai staruinta de a crea branduri intr-o tara in care brandurile au fost anihilate vreme de cincizeci de ani, ci si faptul ca o face cu asemenea verva, inteligenta si creativitate. Cartea Anetei va ajuta Romania sa contribuie la vitalitatea Europei.”—Wally Olins.

O multime de pusti si pustoaice la lansarea de astazi dedicata lor

Secretul lui Jung – Cartea rosie

Editura TREI publică în premieră în România cheia operei lui Jung –CARTEA ROȘIE  (The Red Book). Cartea conține ilustrațiile color ale autorului, are un format special (30×40 cm) și se va găsi în librării începând cu data de 1 septembrie 2011.


Aceste amintiri au fost scrise în 1957, când Jung privea înapoi către deceniile când a lucrat la Cartea roșie, din 1914 până în 1930. Cu toate că se știe de peste 80 de ani de existența ei, Cartea roșie nu a fost niciodată publicată și nici nu a fost pusă la dispoziția publicului jungian larg, discipolilor și succesorilor lui Jung.

Publicarea Cărții roșii deschide o nouă epocă în înțelegerea scrierilor lui Jung. Ne oferă o deschidere unică spre modul în care și-a recuperat sufletul și a constituit o psihologie aparte. Ar putea să fie cea mai influentă scriere, nepublicată până în prezent, din istoria psihologiei.

Aici puteti rasfoi cateva pagini.

Timisoara veche – imagini de epoca

Timisoara este un oras a carui imagine a circulat foarte mult sub diferite forme. Datorita istoriei sale si mai ales datorita importantei strategice pe care orasul-cetate a dobandit-o de-a lungul vremii se gasesc astazi, din Turcia pana la Viena, gravuri, stampe, reprezentari sub diferite forme, ale orasului sau ale evenimentelor ce i-au marcat existenta. Arpad Jancso si Lorand Balla ne propun, prin cele trei volume  din imaginile de mai sus, o incursiune vizuala in istoria Timisoarei prin imagini de epoca.

Un material despre Timisoara veche gasiti pe : http://www.primariatm.ro/monitorul/index.php?meniuId=1&viewCat=17&viewItem=1884

Timisoara – Istoria cu trandafir in dinti

„Rozele nu au nevoie de multa reclama, caci fiecare gradinar le cultiva. Fara roze nu este gradina.”– Indrumarul pentru gradinarit a lui Muhle.

Nu este o intamplare faptul ca Timisoara are atatea spatii verzi si atatea parcuri. Nu este o intamplare nici faptul ca orasul de pe Bega mai este denumit si orasul rozelor. Chiar daca semnificatia trandafirului nu se cunoaste cu exactitate (trandafirul alb facand parte chiar din emblema orasului la un moment dat), istoria moderna a acestuia incepe la Timisoara. Despre semnificatia trandafirului in imaginarul colectiv cred ca vorbeste cel mai bine urmatorul pasaj din carte „…trandafirul rosu aprins semnifica dragostea, chiar pasiunea, albul este simbolul puritatii, dar si al iubirii caste, galbenul trimite la starile crancene de gelozie, portocaliul poate fi asociat cu suferinta, cu disperarea, dar si cu nobletea spiritului, iar rozul aduce liniste si bucuria jocului”.

Parcul Poporului, Parcul Copiilor, Parcul Central, Parcul Rozelor, Gradina Botanica sunt doar cateva din spatiile Timisoarei consacrate in principal culturii trandafirilor. De-a lungul vremii, au existat specialisti horticultori, rozaristi si peisagisti celebrii care au contribuit la fata orasului.

Inovatiile in arta amenajarii gradinilor din marile orase ale Europei se fac simtite si in Mica Viena, denumire pe care Timisoara a primit-o atat din cauza similitudinilor arhitecturale din centrul orasului si din zona istorica a acestuia cat si datorita preocuparilor legate de horticultura si peisagistica in general. Este putin stiut faptul ca Timisoara are propriile soiuri de trandafiri, create aici de catre Wilhelm si Arpad Muhler, tata si fiu. Wilhelm a creat in 1888 Madame Josephine, iar Arpad, a creat peste 20 de noi soiuri intre 1923 si 1929 printre care se numara Reine Maria de Roumania si Banater Roze. Arpad Muhle este considerat cel mai mare gradinar timisorean, a lucrat pentru coroana Romaniei, pentru regele Bulgariei si pentru ultimul sultan al Imperiului Otoman.

In 1904, la Timisoara are loc prima expozitie de trandafiri a Asociatiei Horticultorilor din Ungaria. Conform statisticilor, in acea perioada Timisoara producea cca. jumatate de milion de trandafiri anual insumand 2000 de soiuri si varietati. Soiurile reprezentative au fost alese sa faca parte dintr-o colectie publica. Este vorba despre ceea ce va deveni, incepand cu 1928, Parcul Rozelor.

Vasile Ciupa si Lucian – Vasile Szabo ne propun prin „Roze de Timisoara” atat o lucrare de istorie cat si un ghid practic de crestere a trandafirilor. Cartea ilustreaza la propriu si atat de colorat un aspect extrem de important din viata Timisoarei. O istorie a orasului prin trandafirii sai si prin personalitatile ce au contribuit la frumusetea unica a orasului rozelor.

Asadar, daca vreti sa stiti mai multe despre trandafiri si cultivarea lor, daca vreti sa aflati cum s-au infiintat parcurile celebre din Timisoara sau daca vreti sa stiti ce personalitati istorice au influentat estetica orasului, cartea Roze de Timisoara poate fi lectura perfecta.

Cartea se gaseste la Cartea de nisip si costa 30 de lei.


Antologia ruṣinii după Virgil Ierunca – editori Nicolae Meriṣanu, Dan Taloṣ

antologia rusinii dupa Virgil Ierunca

Este cât se poate de evident faptul că Antologia ruṣinii după Virgil Ierunca este cartea lunii iunie în librării. Era momentul să apară această carte pe rafturile librăriilor ṣi astfel, implicit pe rafturile bilbiotecilor personale. Este un must have, o carte ce nu trebuie ratată, o antologie de texte a unor personaje care au continuat să fie publice, să activeze în politică după ce au folosit măiastru limba de lemn la adresa spatelui iubitului conducător Nicolae Ceauṣescu.

Editorii Nicolae Meriṣanu ṣi Dan Taloṣ au avut un curaj enorm în momentul în care s-au decis să publice antologia lui Ierunca deoarece politiceni importanṭi, oameni de media, îndrăgiṭi formatori de opinie ce apar zilnic la televizor, chiar ṣi feṭe preoteṣti apar în acest catalog al ruṣinii. Am să vă amintesc doar câteva nume sonore din zecile care se află în paginile cărṭii: Corneliu Vadim Tudor (proaspăt euro-parlamentar… se pare că ar trebui să apară ṣi o antologie a ruṣinii a alegătorilor din România de după `89, poate că astfel o să mai scadă admiraṭia pentru limba de lemn, neputrezită încă…), Adrian Păunescu, Teoctist Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, George Călinescu, Liviu Rebreanu, Ion Hobana, Eugen Jebeleanu ṣi mulṭi, mulṭi alṭii. Am să vă dau ṣi câteva citate însă mai întâi să vă povestesc cât de scârnavi pot fi cei ce au pus botul pe ciolan astăzi ṣi nu vor cu nici un preṭ să renunṭe la putere, indiferent de ce dovezi ṣi fapte li se aduc.

Editorii au avut de-a face nu doar cu reacṭii negative venite din presa scrisă dar ṣi din partea televiziunii. La Ştirea zilei din data de 28 februarie 2008 invitatul doamnei Vrânceanu-Firea, Mădălin Voicu a folosit un limbaj vulgar, denigrându-l pe Virgil Ierunca ca la uṣa cortului (miră pe cineva?) deṣi acesta a trecut în nefiinṭă în urmă cu doi ani! Pentru ce un astfel de comportament? Pentru ce o astfel de lipsă de respect la adresa unui om care a avut curajul, la fel ca mulṭi alṭi posesori de coloană vertebrală, să lupte împotriva opresiunii comuniste? Respectul faṭă de cei ce denunṭă mârṣăviile din perioada comunistă se pierde pentru a fi acordat celor ce preferau să denunṭe antisocialii Securităṭii… Din păcate, nimic nou chiar de sunt trecuṭi douăzeci de ani…

Nu există scuză pentru ce s-a scris atunci, mai ales că textele erau recompensate cu privilegii din punct de vedere financiar ṣi social. Bani grei ajungeau în mâinile lăudătorilor de conducători ṣi partid, funcṭii ṣi recunoaṣteri culturale erau de partea abililor mânuitori ai limbii de lemn, pe când cei ce preferau să se păstreze curaṭi moral ṣi sufleteṣte acceptau greutăṭile regimului ṣi viaṭa mizeră, renunṭând la privilegiile specifice adoratorilor partidului ṣi a poeṭilor de curte.

Iată ce însemna să te păstrezi curat:

Aveam, ca profesor, 500 de lei pe lună, Blaga avea 600 de lei, fiind ajutor de bibliotecar. În această perioadă cumplită (devenisem donator de sânge voluntar, primeam pentru 200 de grame de sânge 50 de lei ṣi un kilogram de carne), Baconsky, pentru un singur poem (despre chiaburi, CEC, odă lăptarului meu), încasa între 3000-5000 lei. Căuta mobilă ṣi covoare de preṭ, achiziṭiona, de la fostele case mari, tablouri rare, blănuri, perle veritabile…” I.D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1996, vol.2, p.307

Stimabilii proaspeṭi europarlamentari au avut parte de aṣa ceva în acele crunte vremuri? Oare câṭi dintre ei au fost donatori de sânge pentru a-ṣi păstra limba nespurcată?

Iată ce însemna să devii propagandist:

„Miliardarii valahi se recrutează dintre miliardarii de rime ṣi măscăricii scenelor. Poetul Eugen Jebeleanu a încasat 100 000 lei, în ṣase luni, adică leafa pe 40 de ani a atâtor prieteni ai mei titraṭi, ajunṣi magazioneri cu două sute de lei pe lună. Maria Banuṣ a primit 25 000 lei pe un volum de versuri drăgălaṣe, adică leafa pe zece ani! Poeṭii ṣi cântăreṭii sunt miliardarii epocii” Petre Pandrea, Crugul mandarinului. Jurnal intim (1952-1958), Editura Vremea, Bucureṣti, 2002, p.80

Câṭi veterani în a râṣcâi cu limba de lemn cultura ṣi literatura românească, câti poeṭi de curte, mâscărici puṣi în slujba culturii de ceaun comuniste nu se bat cu pumnul în piept că ne reprezintă, astăzi, democratic?

Pentru a sublinia obrazul gros dar ṣi răul adus culturii, literaturii, limbii ṣi viitorului acesteia, mă raliez spuselor lui Virgil Ierunca, fiind perfect de acord cu faptul că după o asemenea înjosire nu existe scuze viabile indiferent de cât de valoros este artistul. Iată ce spune Virgil Ierunca despre această categorie:

„…ar putea fi mai puṭin gravă ṣi nu este. Fac parte din ea oamenii de cultură ṣi artiṣti care nu s-au sfiit să devină <<propagandibili>>. Eroare sau tribut? Câteodată tribut, dar niciodată eroare. Ci numai concesii – ar putea răspunde propagandibilii. Însă concesiile nu stau pe loc, cresc ṣi se dezvoltă ca niṣte vegetale maligne. Dacă a doua concesie nu e mai vinovată decât prima, amândouă suprapuse – o ṣtim de la Camus – <<alcătuiesc o laṣitate, iar două laṣităṭi reunite nasc dezonoare>>. Aṣa se face că avem ṣi o moṣtenire a dezonoarei. Cum ne-am explica altfel impoliteṭea actuală a fantomelor?” Virgil Ierunca, Dimpotrivă, Editura Humanitas, Bucureṣti, 1994, p.221

Nu există scuze, după cum am mai spus, dar există fugă. Există fuga ruṣinoasă de responsabilitate faṭă de moṣtenirea lăsată istoriei. Exista frica faṭă de degetul acuzator îndreptat de generaṭia tânără asupra celor ce se luptă pentru putere astăzi! Iresponsabile ṣi abjecte sunt comportamentele celor ce acum douăzeci de ani agitau hârṭoagele propagandistice pe deasupra capului pentru a mai încasa de la caseria partidului, întrucât pozele de eroi ai libertăṭii ṣi păzitori ai democraṭiei în care se încumetă a se sumeṭi acum, nu fac altceva decât a întărâta societatea la un comportament la fel de redundant, ipocrit ṣi superficial.

„Rolul nostru este de a înregistra – obiectiv – toate convulsiunile minciunii, deoarece ele alcăuiesc ṭesătura istoriei, nu numai de azi, ci ṣi de mâine, ṣi a lăsa să treacă această odisee a degradării ar însemna să contribuim – printr-o tăcere vinovată – la opera de edificare a mistificării socialiste.” Ibidem, p.221

„Textele acestor cocote dresate constituie o antologie a ruṣinii scrisului românesc, ṣi ele vor fi de mare folos nu numai istoricilor literari de mâine, dar ṣi sociologilor ce vor avea de descifrat procesul constituirii unei societăṭi totalitare, unde rolul funcṭional al minciunii este primordial.” Ibidem, p.225 ( articol polemic din februarie 1985)

În final, vă las în compania unor texte ce le-am cules din carte.

Recomand acest volum tinerilor, în primul rând, pentru că fac parte dintre ei, pentru că această carte m-a cutremurat, m-a înspăimântat, înfiorat, scârbit de cei ce sunt astăzi în politică ṣi în mass-media, feṭe de monṣtrii ai propagandei menite a tâmpi societatea, feṭe care fac acelaṣi lucru ṣi în ziua de azi, neputând renunṭa nici la limba de lemn, nici la vechile obiceiuri; recomand această carte pentru că ar trebui să fie citită înainte de a merge la vot (din păcate, se pare că multă lume nu a citit-o până săptămâna trecută…) ṣi pentru că, poate, în urma lecturării ei, mai multă lume o să meargă la vot; o recomand pentru că nu îmi place să fac politică, ci pentru că îmi place să respect persoanele morale, curajoase, îmi place adevărul, îmi place să cred că există un viitor mai bun ṣi că lichelele sunt pe cale de dispariṭie. Îmi place să cred că există o glaciaṭiune în rândul dinozaurilor de tip comunist ṣi că se întâmplă acum.

Nu vă urez lectură plăcută pentru că nu are cum să fie…

Corneliu Vadim Tudor

 

„E Elena Ceauṣescu

Suflet nobil ṣi vibrant

Mamă bună, om politic

Şi prestigios savant

Ea slujeṣte cu credinṭă

Drumul ṭării triumfal

Şi întreaga ei fiinṭă

E un zbor spre ideal.

Înṭeleaptă-i este fapta

Năzuind spre viitor

Tot cu cinste stă în dreapta

Marelui conducător.

După datini vechi păstrate

Să-i urăm, contemporani:

Fericire sănătate

Şi-un fierbinte <<La mulṭi ani!>>”

„Urare de iarnă”, Săptămâna*, 6 ianuarie 1984

*Săptămâna este precursorul României mari, stimatul europarlamentar activând ṣi practicând încă scrierile de tip vulgar ṣi paranoid care l-au făcut celebru ṣi pe vremea comunismului în rândurile revistei mai sus amintite. Se pare că discursul de tip lemnoso-elogios specific totalitarismului se transformă într-un discurs shizoid-obscen în democraṭie.

„Şi multe zăpezi l-au albit pe tâmple

Şi-atâtea adânci nedreptăṭi l-au durut

Tăind pentru noi pârtii largi către viaṭă

El steagul de foc tot mai sus l-a ṭinut

Astfel ṣi-a urma Ceauṣescu destinul

Cu-o dragoste vie de oameni în piept

Asftel nu mai miră pe nimeni că astăzi

E falnic stejar ṣi cârmaci înṭelept.”

„Poem de închinare”, România literară, 2 februarie 1978

Adrian Păunescu

 

„N-am cerut să fiu primit în rândurile partidului decât pe temeiul credinṭei mele în drumul acestui partid. Şi când spun drumul acestui partid, spun drumul pe care va merge acest partid, compus din oameni ca mine ṣi ca dumneata, iluminaṭi de aceeaṣi idee a libertăṭii ṣi a dreptăṭii. Când spun drumul acestui partid eu nu văd, în nici un fel, o traiectorie (indiferentă la participarea noastră) a unei forṭe oarbe. Eu văd ceea ce sufletul meu a auzit hotărându-se prin gura celui mai curajos dintre noi, a tânărului, demnului ṣi neînfricatului nostru conducător Nicolae Ceauṣescu.”

Tribuna, 16 martie 1972

Teoctist

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

„Împreună cu ierarhii, clerul ṣi credincioṣii Bisericii Ortodoxe Române, ne reînnoim decizia de a ne aduce contribuṭia noastră constantă la opera istorică pe care o înfăptuieṣte poporul nostru, aducând un omagiu eforturilor neobosite pe care le face, zi de zi, preṣedintele mult iubit al României, domnul Nicolae Ceauṣescu, pentru înflorirea patriei ṣi instaurarea păcii în lume.

Mă aflu încă sub puternica impresie a emoṭionantei întâlniri cu înaltul conducător al poporului ṣi statului nostru, care ne-a impresionat încă o dată prin personalitatea sa puternică, prin înṭelepciunea ṣi clarviziunea cu care abordează ṣi soluṭionează marile probleme ale dezvoltării ṣi progresului României socialiste spre binele tuturor fiilor acestui vechi pământ liber ṣi independent, ca ṣi prin preocuparea sa constantă pentru cauza păcii ṣi vieṭii pe pământ, pentru liniṣtea ṣi buna înṭelegere a tuturor popoarelor.”*

Romanian Orthodox Church News, Anul XIV, nr.4

*text original în engleză.

Virgil Ierunca ṣi Antologia ruṣinii

Virgil Ierunca

„Virgil Ierunca a început să publice Antologia ruṣinii în revista România muncitoare (începând cu nr.71/noiembrie 1957 ṣi, cu câteva excepṭii, până la ultimul număr, 97-98/aprilie-mai 1961). A reluat-o, în revista Ethos (nr.1/1973, nr.2/1975, nr.3/1982 ṣi nr.4/1983), Limite (nr.42-43/martie 1984), Contrapunct (în toate cele ṣapte numere, primele patru din 1985, trei din 1986), Lupta/ Le combat (începând din martie 1987, cu frecvenṭa de o rubrică pe lună, ṣi până în octombrie 1989).” Antologia ruṣinii după Virgil Ierunca, editori Nicolae Meriṣanu ṣi Dan Taloṣ, Editura Humanitas, Bucureṣti, 2009, p.25

„Antologia ruṣinii va înregistra – cu cel mai mare dezgust – acele texte care vor ieṣi din comun prin stupiditatea, servilitatea ṣi neobrăzarea lor. Ca într-un fel de oglindă a degradării vor figura aici cei care ṣi-au pierdut nu numai conṣtiinṭa, ci ṣi măsura. Măsura supuṣeniei lor faṭă de regimul care a răpit României libertatea ei de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele, va trebui să ne amintim bine atunci când vom încheia socotelile cu cei care azi întreb măsura propriei lor prostituṭii intelectuale.” Text publicat în nr.71/noiembrie 1957, revista România muncitoare.

 

Virgil Ierunca s-a născut la Lădeṣti, Vâlcea, 16 august, 1920 ṣi a murit la data de 28 septembrie 2008 la Paris.