Înghite Platon, nu prozac! – Lou Marinoff

Când filosofia se întâlnește cu psihologia, se nasc discuții. Filosofia este disciplina care discută despre orice, tratează orice și își spune părerea despre orice dar la care nu toată lumea ajunge. Considerată de cei mai multi vorbărie goală, filosofia este plasată undeva deasupra tuturor lucrurilor, un loc al teoriilor de tip grgară, care pentru cei mai mulți nu spun nimic concret, interesant sau practic. O disciplină care nu prea își are rostul.

Dar ce se întamplă atunci când cineva ne spune că există o filosofie pentru toată lumea? Găsim ceva potrivit pentru fiecare. Trebuie doar puțină orientare. Acest lucru se numește consiliere filosofică. Psihologii consultă adesea oameni aflați în impas decizional privind probleme de naturi diferite. De la divorțuri la stresul de la locul de muncă, de la depresii la concepții despre viață.

Terapia prin filosofie poate fi un leac mult mai bun, fără efecte secundare și mult mai de durată decât prozacul. Ea deschide ochii, oferă stabilitatea și confortul psihic al siguranței, oferă rețeta sănatoasă pentru gândire și într-un final duce la o stare armonioasă, o stare de bine și o stabilitate emoțională prin adoptarea perspectivei corecte asupra lucrurilor.

Platon se ia pe cale mintală și nu produce efecte secundare. Nu trebuie consultat medicul sau farmacistul, se poate consulta, eventual, librarul. Nu exista doză recomandată, ingerați cât puteți, la orice oră. Apelați la un consultant specializat în cazul în care Platon nu își face efectul. Sigur există alternative.

Sentimentul de impostură

Impostura este minciună, aparență, înșelăciune, ilegitimitate. Impostorul este un uzurpator. Aceste lucruri definesc exact și cuprinzător termenul dur și acuzator din titlu. Mai complicate sunt lucrurile atunci când vine vorba de sentimentul de impostură. Acesta din urmă comportă nuanțe atat de variate încât el este simțit de fiecare din noi. Toți suntem impostori până la un punct, pană la punctul în care impostura devine o profesie.

Suntem impostori atunci când ne întrebăm dacă locul pe care îl ocupăm îl merităm cu adevărat, suntem impostori când facem lucruri de care nu suntem siguri, suntem impostori în dragoste atunci când convingem, suntem impostori de fiecare dată cand facem ceva la care nu ne pricepem făra să vrem ca această nepricepere să se vadă, fără să recunoastem faptul că defapt nu avem ce căuta acolo. Totuși situațiile de mai sus sunt de preferat celor în care încercăm să artificializăm aspectele existenței noastre.

Impostorul de profesie este cel care înșeală, este un suflet chinuit care a ales fără să vrea și fără s-o știe vreodată un traseu mult mai greu în ceea ce și-a propus să atingă. El este cameleonul care se adaptează de fiecare dată la orice situație și care este conștient de superficialitatea acțiunilor sale, este chinuit de minciuna în care trăiește. Este cel care aderă la grupuri pe care nu le înțelege, este scriitorul care se ascunde în spatele conceptelor și al ideilor ce nu îi aparțin, este seducătorul îndrăgostit care la o lună după seara romantică cu frumoasele vorbe convingătoare nu-și mai gaseste cuvintele.

Am descris două tipuri de impostură. Prima, o forma ușoară pe care o avem toți și care e normală până la un punct, a doua, forma gravă, impostura ca mod de viață, prefăcătoria, înșelăciunea, minciuna.

Există și un al treilea tip de impostură, mai pervers, mai subtil și mult mai periculos. Este vorba despre mesajele media și publicitare. Cele mai multe astfel de mesaje te îndeamnă să „fii tu însuți”, să te alături unui anumit grup, îți spun că ar fi bine să fii unul sau altul dintre modelele pe care revistele, ziarele, filmele, sloganurile ți le prezintă. Îți spun că ar fi bine să devii altcineva. Te transformă, te amețesc, te fac să îți pierzi identitatea și te privează de conținut. Devii un construct, un sclav al aparențelor. Impostura devine mod de viață.

Eseul Belindei Cannone ne face să înțelegem impostura într-un moment în care avem foarte mare nevoie de această clarificare. Filosofie „light”, Sentimentul de impostură este un semnal de alarmă scris într-o formă literară, la persoana a doua singular și cu multe exemple de personaje din marea literatură sau de pe micul ecran.

Vânătorii de zmeie

Să fii copil nu înseamnă neapărat că iți trăiești copilăria și nici a-ți trăi copilăria nu implică neaparat faptul de a fi copil. Un copil fără copilărie este un om trist și așa va rămâne. Khaled Hosseini ne propune un tablou trist redat în tușe sigure dar cu o gamă prea săracă de culori. Când încerc să îmi imaginez Kabulul, Afganistanul și în general lumea musulmană, nu pot să văd decât case din chirpici, sărăcăcioase, copii zdrentaroși, sărăcie și dogmă. Vânătorii de zmeie este povestea unor destine triste, este o dramă colectivă atât de bine scrisă încât impresionează până la lacrimi. Fiecare om visează la fericire iar unii o și ating însă în orice moment totul se poate schimba în cea mai cruntă dramă. Ce se întâmpla când adevăruri la care nu te-ai fi gândit te lovesc în față și totul devine altceva, când lumea din jurul tău se schimbă, când America e salvarea însă o simți ca pe o haină straină, când ești rupt de unde iți este locul. Devoțiune până la ură și ură până la absurd, dragoste și lipsă de afecțiune sunt contrastele care predomină povestea tristă a vânătorilor de zmeie.

Nu recomand cartea tuturor pentru ca nu este o lectura placuta ci una foarte tristă.

Ecranizare Vanatorii de zmeie

Fundația Khaled Hosseini

Maimuța goală – omul animal

Ce-ar fi dacă în loc de serviciu am citi vânătoare, în loc de casă am citi adăpost, în loc de căsătorie am citi pereche-cuplu, în loc de soție am citi pereche și așa mai departe? Inseamnă că vom analiza omul din punctul de verdere al apartenenței sale la regnul animal. Este ceea ce ne propune Desmond Morris în cartea sa Maimuța Goală aparută la editura Art.

Ceea ce este atât de diferit la om față de restul animalelor s-ar putea să fie dobândit pe parcursul evoluției noastre datorită unor așanumite breșe în structura evolutivă a speciilor. Cultura înteleasă aici ca adaos de valoare adăugat lucrurilor, sentimentele complexe, socializarea, rațiunea, autoreflexia ș.a. se dovedesc a fi consecințe ale adaptării maimuței fără păr și fără coadă la factori de mediu diferiți de coronamentul copacilor și mult mai săraci din punctul de vedere al hranei. Omul coboară din copac și se confruntă cu noi probleme. Nu poate să facă față evolutiv speciilor de carnivore, vânători prin excelență, deci își va dezvolta creierul, va gândi mai mult, va căuta soluții alternative. Apar condițiile sociale. Omul constată că e mai bine în grup și începe să se organizeze. Se împart rolurile, sexul devine tabu, apare cultura. Comunicarea devine și ea din ce în ce mai complexă. De ce toate acestea? Nu pentru că omul ar fi un înger decăzut. Edenul din care a căzut omul reprezintă coborarea acestuia din grădina plină de fructe pentru culegerea cărora nu trebuiau calități speciale, reprezintă coborarea omului din copac.

Cartea ne propune o călătorie către originile omului, origini pe care acesta tinde să le uite. O viziune argumentată asupra dezvoltării omului animal. Maimuta goala este o carte care continuă cu succes Originea speciilor, celebra lucrare a lui Charles Darwin.

Desmond Morris (n. 1928) a realizat multe documentare şi programe de televiziune despre comportamentul uman şi animal. Datorită abordărilor sale prietenoase şi accesibile, a devenit cunoscut atât adulţilor, cât şi copiilor şi este în prezent unul dintre cei mai populari prezentatori de programe de istorie naturală.

Amintiri din Junimea – O carte savuroasa

Aflam din aceasta carte scrisa intr-o limba dulce, lucrurile care au stat la baza formarii elitei culturale din a doua jumatate a secolului IX, aflam in forma prietenoasa a jurnalului, presiunile politice, intrigile vremurilor, candoarea cu care erau intretinute prieteniile, asistam, prin ochii unui personaj al vremii, la una dintre cele mai prolifice prioade din istoria culturii romanesti. Miscarea acestor tineri aducea un suflu nou, occidental culturii romane. Acum se nasteau Eminescu, Creanga, Alecsandri, Caragiale, cei mai mari scriitori din istoria noastra literara, intr-un mediu nou, insufletit de avantul si implicarea unor tineri scoliti de occident. Sub ochiul critic al lui Titu Maiorescu, care era mentorul junimii, se nasteau marile opere literare ale neamului.

Dincolo de dimensiunea istorica a cartii, o gasim pe cea livresca, care, cu savoarea unui vin vechi, a unei cafele aromate sau a unei tigari fine, reda in tonuri de sepia o lume insufletita de idei, de spirit creator si nu lipsita de viata intensa si tumultoasa. Priviti, mirositi, gustati, asadar, din paginile acestei carti, frumoasa viata culturala a Romaniei de secol IX.

Fiul lui Costache Negruzzi, unul dintre cei mai importanti scriitori romani ai secolului 19, Iacob Negruzzi (1842 – 1932), prozator, poet si dramaturg, s-a dovedit a fi naratorul perfect de care avea nevoie Junimea. Avea umor, era onest in relatarile sale si, lucrul cel mai important, era implicat activ si cu pasiune in demersul societatii care se va dovedi o miscare de referinta in istoria literaturii romanesti. Tot el va conduce o buna perioada revista Convorbiri literare, organul de presa al Junimii, revista in care se materializau toate eforturile societatii.

Neagu Djuvara – Povestea neamului românesc

Niciodată nu m-am înțeles bine cu materia numită istorie. Date, tratate, evenimente, surse, documente, interpretări, manipulări etc. Din această cauză m-am ales cu un handicap: mari sincope în domeniu. De curând, căutând ceva să citesc, ceva care să nu presupună mari eforturi, să nu trebuiască să stau cu creionul în mână, cum se zice, am pus mâna pe „O scurta istorie a românilor povestită celor tineri” de Neagu Djuvara apărută la editura Humanitas în 2010.

Aceasta carte a fost scrisă pentru mine iar dacă este un bestseller este pentru că există, probabil, mulți ca mine, ignoranți față de istoria neamului românesc sau pur și simplu oameni care se mulțumesc cu ce au dobândit în școala noastra românească.

Nu acesta este, însă, motivul principal pentru care recomand această carte. Funcția ei, dincolo de a oferi date, este și una narativă. Este o istorie redată oral și transcrisă ulterior sub forma de carte. Este o istorie obiectivă în formă literară, presarată cu opiniile pertinente ale autorului care, de departe, deține farmecul povestitorului așa cum puțini il dețin.

Cartea este, cum am spus deja, un bestseller ce nu mai are nevoie de prezentare sau recomandare și cu siguranță că toata lumea a auzit de ea. Am convingerea că, la fel ca și mine, nu toată lumea a citit-o, așa că o recomand cu căldură nu numai celor tineri ci tuturor românilor de bun simt.

Abatia lui Dan Dobos intr-o superba editie Omnibus de la Millennium Books

Volumul de faţă adună laolaltă, pentru întîia oară, toate cele trei cărţi ale trilogiei lui Dan Doboş, apărute anterior între 2002 şi 2005: ABAŢIA, BLESTEMUL ABAŢIEI, ABAŢIA INFINITĂ. Nu e vorba însă de o simplă contopire, ci de o ediţie completă, revizuită şi adăugită, fiind eliminate intervenţiile brutale ale editorului iniţial, care au deturnat întrucîtva intenţiile autorului.

„Apariția Abației lui Dan Doboș în ediția omnibus de la Millennium Books este un moment istoric, pentru literatura română, și nu doar pentru SF-ul scris în românește.

Dan Doboș a crezut și crede în cartea sa, alături de cîțiva prieteni și cîteva mii de cititori. Cu omnibusul Millennium Books li se face tuturor dreptate. Criticii care nu vor scrie despre Abația de-acum își vor arăta nu specializarea pe nișe ale literaturii generale care se cred majore, ci snobismul și ignoranța, lenea și reaua-credință. Cititorii împătimiți ai genului nu vor recunoaște decît trama generală, personajele și anumite dialoguri din primele volume, lumea ficțională rămînînd aceeași, însă explorată și descrisă mult mai coerent și, de multe ori, într-un registru spectacular mai elaborat, străin de un Deus ex Machina periculos de apropiat în prima ediție; a doua ediție prezentînd însă, și asta este ceea ce cred cu tărie, adevărata Abație, cea din intenția artistică veritabilă a lui Dan Doboș. Cititorii ocazionali sînt norocoși că au prins în mîini o carte totală, epurată de intervențiile străine zisei intenții artistice.

Se poate spune că aveți în față o nouă carte cu un vechi titlu. Dacă nu aș simți un fior de blasfemie, aș spune că Abația de la Millennium Books este ca Evanghelia lui Matei pe lîngă Evanghelia lui Marcu, respectiv Abațiile precedente. Ambele sînt canonice, spun aceeași poveste, cu același mesaj, numai că omnibusul este mai complet, are mai multe pilde, scene, întrebări și trimiteri, inclusiv teologice, întocmai cum Matei este mai mare decît Marcu.”

 CĂTĂLIN BADEA-GHERACOSTEA

Mai multe detalii pe www.millenniumpress.ro

Recomandarea librarului: Sunca pe paine

De sub masa

Începuse Marea Criză a anilor ‘30, Dillinger fusese trădat de femeia în roşu, pe cerul Americii avioanele scriau “Prosperitatea este chiar după colţ”. În Los Angeles, Charles Bukowski, fiul unor emigranţi germani, desfigurat de acnee, terorizat de un tată despotic, marginalizat de colegii de şcoală, primeşte ca temă de casă descrierea vizitei preşedintelui Herbert Hoover în oraşul său. Nu poate să participe la ceremonie pentru că duminică trebuie să tundă peluza dar o descrie mai bine decît cei care fuseseră acolo şi îşi impresionează colegii. Acum îşi dă seama că scrisul e salvarea sa: „ Deci aşa, asta îşi doreau: minciuni. Minciuni frumoase. De asta aveau nevoie. Oamenii erau fraieri. Avea să-mi fie uşor. Lucrurile mergeau spre bine”. Mai tîrziu, devenit scriitor, Bukowski reintră pe calea imaginaţiei sub masa din bucătărie a părinţilor, de unde văzuse pentru prima dată lumea, pentru a relua firul copilăriei. Copilul se numeşte acum Henry Chinaski şi e protagonistul romanului Şuncă pe pîine ( Ham on Rye posibilă parafrază la Catcher in the Rye) suferind de aceeaşi boală de piele ca şi autorul său, avînd aceeaşi familie imposibilă, aceeaşi prieteni nebuni şi fiind nevoit să crească într-o societate care are oroare de excepţii. Acum însa e stăpîn pe acesta lume pentru ca stie sa o descrie astfel încît ea sa existe asa cum a vazut-o, simplu si onest ca şunca pe pîine de secară.

Găsiţi Şuncă pe pîine la raftul cu noutăţi, în Libraria Cartea de Nisip.

Luigi Popescu, cititorul de serviciu