Poezia-n strada, strada-n poezie

 

Fa pasul si…keep walking!
Poezia e semnul si directia.
Soarele care rasare si pe strada ta.
Cartea, nisipul si urma. Vino!

 

Vă invităm joi, 8 noiembrie, de la ora 18, la TRYpoeTRY, seara pe care o dedicam poeziei. Vom povesti despre poetici urbane, poezie de stradă, despre imaginar, despre grafitti, despre poezia locurilor și a peisajelor.

Vă așteptăm cu imaginație și chef de vorbă.

Singurătatea vine pe facebook de Dan Mircea Cipariu. Lansare de carte.

Cartea de Nisip te invită joi, 25.10.2012 ora 17.00, la lectura publică prilejuită de lansarea cărții Singurătatea vine pe facebook de Dan Mircea Cipariu, cu 12 ilustrații de Mihai Zgondoiu, editura Tracus Arte. Prezintă Robert Șerban.

“Revin cu mare bucurie la Timişoara, ori de câte ori mi se oferă prilejul. Magnetul cultural şi spiritual al locului este bunul meu prieten, Robert Şerban, un poet şi un editor de prim rang al literaturii române contemporane. Multe dintre cărţile mele au apărut la Brumar, îngrijite de bunul meu prieten. Împreună cu Robert Şerban şi cu Mihai Zgondoiu am lansat, în 2003, “Timişoara în trei prieteni”, şi de atunci faptele noastre de artă şi literatură nu s-au oprit. Împreună cu Robert vom fi naşii unei expoziţii, la Muzeul de Artă din Timişoara, pe 24 octombrie 2012, ora 18.00, “rupTrup” de Bogdan Rața & Mihai Zgondoiu. Sunt convins că noua mea carte, aflată într-un turneu naţional, va produce un interes puternic şi va emula multe dezbateri privitoare la impactul noilor media şi ale noilor tehnologii ale informaţiei asupra noastră şi asupra literaturii”, a declarat Dan Mircea Cipariu.         

Singurătatea vine pe facebook, cel mai recent volum de versuri al lui Dan Mircea Cipariu abordează o temă extrem de actuală, aceea a depersonalizării, a autizării individului în contextul unei tot mai accentuate transpuneri în virtual a actului comunicării. Textele lui Dan Mircea Cipariu tratează cu inteligenţă poetică şi profunzime acest paradox al fiinţei conectate la reţea a secolului XXI, rezolvând parţial prin fulguraţii poetice sclipitoare, uneori ironice, alteori cinice, iar alteori pur lirice, seducătoare, dilemele acestui tip de individ cultural post-postmodern. Ceea ce poezia şi observaţia fină ale lui Dan Mircea Cipariu nu pot rezolva, acesta plasează în teritoriul mistic al singurei salvări cu putinţă: aceea a IUBIRII, fie de Dumnezeu, fie de oameni, dar nu de sine.

În tandem cu artistul Mihai Zgondoiu, care a asigurat volumului un designşi o idee grafică la fel de percutante ca textele pe care le însoţesc, Dan Mircea Cipariu a dat în singurătatea vine pe facebook unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 şi nu numai.” Cosmin Perţa

Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România. În 2009, a fost reales pentru un al doilea mandat preşedinte al secţiei de Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti. În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în 2009, 2010, 2011 şi 2012 proiectul MARATONUL DE POEZIE, BLUES ŞI JAZZ. În 2011 şi 2012, de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010 şi 2011. Este fondatorul şi preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, asociaţie care a organizat, printre altele, Bienala Internaţională de GravurăExperimentală, ediţia a III-a, 29 martie-27 aprilie 2008, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti,www.experimentalproject.ro, 4X4. Instalaţia de cARTE – http://4×4project.blogspot.com/.

EURO CULTURART deţine o galerie dedicată tinerilor artişi vizuali europeni – Atelier 030202 –www.atelier030202.blogspot.com – coordonată de graficianul Mihai Zgondoiu.

Dan Mircea Cipariu este un apreciat comentator de artă contemporană, cu cronici apărute în revista “Arta” (revista Uniunii Artiştilor Plastici din România), “Cultura”,“Luceafărul”, “Altitudini” şi AgenţiadeCarte.ro. A fost curatorul unor expoziţii la Bucureşti şi New York semnate de câţiva dintre cei mai importanţi tineri artişti vizuali din România: Mihai Zgondoiu, Francisc Chiuariu, Cristian Răduţă, Albert Sofian, Irina Tănase, Florin Tomescu, Bogdan Raţa, Miruna Moraru, Adrian Sandu, Anamaria Şerban, Daniel Brici.

Este publisherul http://www.agentiadearte.ro, spaţiu virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă. Este preşedintele Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) şi preşedintele OPERA SCRISĂ.RO,societate de gestiune a drepturilor de autor.

O poveste despre noi

Ascuns în nisip (de Bogdan Munteanu)

Început de iulie. Peste 30 de grade în termometre la Timişoara. Arşiţă. Toropeală. Ştranduri cu un petic, două de iarbă, apă călâie în bazine, torpile zvârlite în moalele capului de boxe necruţătoare. Terasele gem de bere, limonade şi gargară. Pe toate astea le-am încercat. C-aşa e vara. M-am ars pe spate, cu tot cu crema de protecţie, am băut şi-am vorbit până n-am mai avut cu cine. Până deunăzi, am adormit la vreo două meciuri de la Euro, fără şut pe poartă pănă în minutul 70. Una peste alta, sictirul creşte cu fiecare grad în plus, cu fiecare distracţie de pe scena politică. Concediul e încă departe…

Revin în spaţii dragi mie – librăriile. Acolo e linişte, acolo e o altă lume, în care mă pot pierde şi fără să fiu pe coclauri. Cartea de nisip să fie azi! Fuga într-acolo. Ceva e schimbat. Au apărut nişte scări, chiar în incinta librăriei. Dialog interior: „Coboară, mă, să vezi! Fii spontan!” „Lasă-mă-n pace, am venit aici să citesc!” „Minţi, vrei să vezi ce-i acolo. Hai, nu te mai codi!”

Zis şi făcut. Pun mâna pe o carte în grabă şi cobor la subsol. Un spaţiu neaşteptat de mare. Elemente de artă modernă. Jazz în fundal. Nu e rău deloc. O insolită expoziţie a caricaturistului Ion Barbu şi a fiului său Mihai Barbu – Sticle pentru minte, inimă şi literatură – scriitori contemporani fotografiaţi în ipostaze bizare. Zâmbesc. Din tavan atârnă zeci de cărţi, cu titluri şi coperţi adaptate situaţiei sociale actuale. Acelaşi Ion Barbu. Râd cu poftă. Intru în vorbă şi aflu despre suita de evenimente ce va urma. Poezie, călătorii, ezoterism, muzică pe vinil, psihologie aplicată. Tot soiul de invitaţi. Îmi place, ăştia chiar sunt puşi pe fapte mari! Uit de arşiţa nebună, de vacarm, de plagiat, de abuzuri. Mă întind, comand ceva rece, deschid cartea la pagina 1 şi zic aşa: înainte cu poveste, că de-aicea mult mai este!

Bogdan Munteanu, 

Timișoara, 4 iulie 2012.

TRYpoeTRY

Librăria Cartea de Nisip vă invită, miercuri, 27.06.2012 ora 18:30, la o seară unde poezia și vinul vor face un cuplu perfect. Sub denumirea TRYpoeTRY dedicăm poeziei câte o zi din fiecare lună.

Prin acest eveniment dedicat iubitorilor de poezie ne propunem să strângem laolaltă poeți și cititori de poezie, oameni care iubesc metafora și care au ales acest mod de a-și exprima sentimentele. Vom povesti, vom recita, vom scrie poezii, vom asculta muzică și vom bea vin în atmosfera magică a cafenelei Cărții de nisip.

Cafeneaua Cărții de Nisip

Săptămâna trecută am inaugurat un spațiu pe care îl așteptam de multă vreme. Subsolul librăriei noastre găzduiește acum o cafenea culturală unde vinul, ceaiurile, cafeaua, sculpturile, concertele, lansările de carte și porțelanurile fac casă comună. Ne-am dorit de multă vreme un spațiu în care cartea să se deschidă, un concept nou care să fie în același timp galerie de arta, cafenea, locul potrivit unde poți sta la nesfarșit în compania cărților, a oamenilor,  unde ideile plutesc în aer, un loc al evenimentelor culturale.  Iată că l-am găsit și vi-l punem la dispoziție.

Vă invităm la o cafea, la un vin sau la iun ceai în fiecare zi, de la 9 dimineața până la 9 seara, același program cu cel al librăriei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Eveniment de inaugurare – cafenea și spațiu pentru evenimente.

Cartea de Nisip din Timișoara vă invită marți, 5 iunie, începând cuora 18.00, la inaugurarea unui nou spațiu al librăriei ce va deservi o cafenea și un loc dedicat evenimentelor culturale.

Vom începe seara cu o degustare de vinuri din crama Basilescu, prezentată de Mariana Coraș, reprezentanta enotecii De Savoya, la ora 18:00.

La ora 18:30 va avea loc vernisajul expoziției de sculpturăRedefinind materialul, expoziția  specializării Sculptură a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Prezintă Robert Șerban.

Seara va continua cu un concert Gabriel Rosati y su BraziLatAfro Project – ora 20:00.

Componența grupului:

Gabriel Rosati-trompetă;

Lucian Nagy-saxofon, percutie;

Dan Mitrofan-ghitara;

Victor Miclăus-bass;

Tavi Scurtu-tobe;

GABRIEL OSCAR ROSATI este trompetist italo-brazilian, cântăreţ la trombon si voce, compozitor şi orchestrator de ritmuri afro-cubanezo-braziliene, R & B, pop, jazz, de coloane sonore, jingle-uri, spectacole industriale şi profesor recunoscut.

S-a născut în Modena, Italia. Locuieste în principal în Los Angeles, este trompetist al Orquesta Guayao, Angel LeBron Y su Orchestra. În ultimul timp a cântat cu Tito Puente Jr. Orchestra, Francisco Aguabella, grupul columbian: „La Sonora Dinamita” şi celebrele grupuri Mexican Sonora Santanera, Mariachi Universal and Mariachi America Internacional.

A fost nominalizat la sectiunea  BEST JAZZ (cel mai bun jazz) la Orange County Music Awards  in 2008.

Din 1990 până în 1997, ca free-lancer (liber profesionist)  în Statele Unite, Rosati a cantat cu mari clasici cum ar fi: Santana, Malo, Oreste Vilatos, John Handy, Deacon Jones & John Lee Hooker, Perez Prado All Star, The Checkmates, Os Originais do Samba, San Francisco All Star Big Band, deasemeni cu  “Brazil World Tour” in Japan, Bob Mintzer, Billy Presto si cantaretul de blues Willy King.