Principele Radu al Romaniei la Cartea de nisip

Astazi dimineata la ora 11 s-a lansat Provizoratul istoric la Cartea de nisip. Din discursul Altetei Sale reiese ca traim intr-o Romanie paradoxala. Nu romanii sunt de vina, sustine Principele Radu al Romaniei, ci institutiile care poarta vina lipsei de responsabilitate. De la scoli la spitale, de la primarii la tribunale. Toate fac parte dintr-un provizorat din pacate… istoric.

Volumul lansat astazi nu se mai gaseste din pacate, tirajul fiind epuizat intr-un timp record. Speram ca editura Polirom sa vina cat mai repede cu un reprint.

Principele Radu Duda lanseaza „Provizoratul istoric” la Cartea de nisip

Marţi, 25 ianuarie, la ora 11.00, la Librăria Cartea de Nisip (Str. V.V. Delamarina, nr. 1), Principele Radu al României îşi va lansa cel mai recent volum de publicistică, Provizoratul istoric (Polirom, 2010).

Provizoratul istoric cuprinde articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe din anii 2007-2010, continuînd cele două volume publicate de Principele Radu al României la Editura Polirom, Europa din noi şi Biblioteca în flăcări.

 

Pornind de la realitatea românească în contextul dezvoltării statale din ultimul secol şi jumătate, autorul arată de ce nu avem încă un stat cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar, în condiţiile în care slujirea statului, ca instituţie şi sumă de valori şi tradiţii, nu se suprapune întotdeauna dinamicii politice, rigorilor democraţiei sau diverselor tendinţe geopolitice. Statul este, într-un fel, reflecţia instituţională a libertăţii unei naţiuni.

Declaraţia lui Hans-Gert Pottering, Preşedintele Parlamentului European, 2005-2007

Alteţa Voastră Regală,

Uitîndu-vă în urmă la drumul pe care l-aţi parcurs în viaţă, puteţi fi mîndru de ceea ce aţi înfăptuit. Vă apreciez profund meritele politice, în special angajamentul pentru integrarea euroatlantică a României. Mai mult decît atît, diferitele iniţiative pe care le-aţi avut şi excelentele dumneavoastră contribuţii intelectuale dovedesc faptul că vă distingeţi ca un om curajos, care atinge fără ocolişuri problemele din ţara natală, cu spirit critic, aşa cum ar fi chestiunea rromă, de exemplu. În mod special, am admirat mereu angajamentul social pe care l-aţi dovedit privitor la orfani şi copiii defavorizaţi.

 

Principele Radu al României a absolvit Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi şi Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică.

Dintre volumele publicate: Ana a României. Un război, un exil, o viaţă (2000, 2005), Mihai al României (2001), The Royal Family of Romania (2004), Palatul Elisabeta (2006).

La Editura Polirom i-au apărut volumele Europa din noi. Regalitatea şi democraţia-spectacol (2005), Biblioteca în flăcări. Mic tratat de regalitate în republică (2007) şi Altfel (în dialog cu Nicolae Drăguşin, 2009).

Gabriela Adamesteanu – „Provizorat” la Cartea de nisip

 

„Prin realismul meticulos şi valoarea documentară, prin coerenţa tramei de o tristeţe sfîşietoare, prin complexitatea personajelor, prin simplitatea stilistică, dar elocventă, punctată de rare mîngîieri poetice, prin reuşita transmiterii stărilor de nelinişte şi nesiguranţă, romanul Provizorat te (re)îndrăgosteşte intens de proza Gabrielei Adameşteanu, o autoare de raftul întîi în biblioteca literaturii noastre postbelice.” (Gabriela Gheorghişor)

„Cel mai specific roman al prozatoarei, mai liberă ca niciodată de a pune în toate ecuaţiile posibile individualul şi politicul, Provizorat probează faptul că Gabriela Adameşteanu s-a întors definitiv la literatură şi că lucrează în continuare la epopeea tulburatoare a înfăţişării «omului subt vremi».” (Alex Goldiş)

Provizorat se va impune atît ca un mare roman al destinderii, cît şi ca un roman al cuplurilor în totalitarism(e) şi al imposibilei intimităţi. O revenire în forţă a unei prozatoare de vîrf şi o carte de aşezat pe acelaşi raft cu Dimineaţă pierdută. ”(Paul Cernat)

Gabriela Adameşteanu a mai publicat romanele: Drumul egal al fiecărei zile (1975) şi Dimineaţă pierdută (1984) şi povestirile Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă (1979) şi Vară-primăvară (1989), precum şi două cărţi de publicistică – Obsesia politicii (1995) şi Cele două Românii (2000). În 2003, la Editura Polirom îi apare romanul Întîlnirea, reeditat, în versiune definitivă, în 2007. În 2008, Polirom a inclus cărţile Gabrielei Adameşteanu în colecţia sa de Opere.

 

Noapte bună, copii!

După ani de emigraţie americană, Marius vine în România într-o vizită de afaceri. Dar nu doar atît. Ca dovadă, şi-a adus cu el un Chevrolet Corvette roşu, unul din visele materializate ale adolescenţei lui. Ceea ce nu ştie încă este că în fosta lui ţară nu-l aşteaptă doar amintirile luminoase şi plăcerea de a-şi etala prosperitatea şi succesul american, ci şi umbrele trecutului. Noapte bună, copii! este un periplu în timp şi spaţiu prin partea întunecată a Los Angeles-ului, prin jocurile nu întotdeauna simple şi vesele ale copilăriei din satul bănăţean al bunicilor, printr-un alt sat, din Moldova, unde se cer încheiate socoteli vechi, prin lumea literară a Iaşiului, în care încearcă să supravieţuiască unul dintre tovarăşii de demult ai lui Marius, ultimul rămas în ţară. Iar în vîrtejul de întîmplări cînd tragice, cînd comice, apar cîteodată lucruri neînţelese şi înfricoşătoare. La începutul acestei istorii erau patru – patru copii care visaseră să ajungă Dincolo. Ca noi toţi, o întreagă generaţie care am tînjit şi mai tînjim încă după Tărîmul Făgăduinţei.

„Un autor plin de talent, care se mişcă lejer între Cehov şi Caragiale. Prima calitate a lui Gheo e că ştie să povestească în aşa fel încît cititorii să nu se plictisească, lucru rar la autorii români tineri.” (Ştefan Agopian)

Gheo Radu Pavel (n. 1969, Oraviţa). Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea de Vest Timişoara (1994). Este redactor şi traducător al Editurii Polirom şi redactor al revistei Orizont din Timişoara. A publicat proză scurtă, eseuri, critică şi traduceri. Deţine rubrici permanente în săptămînalul ieşean Suplimentul de cultură şi în revistele lunare Orizont din Timişoara şi Noua literatură din Bucureşti.

Volume publicate: Valea Cerului Senin (proză scurtă, Athena, 1997); Despre science fiction (studii teoretice, ediţia I, Omnibooks, 2001; ediţia a II-a, Tritonic, 2007); Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a (eseuri, ediţia I, Polirom, 2003; ediţia a II-a, Polirom, 2005); Românii e deştepţi (eseuri, ediţia I, Polirom, 2004; ediţia a II-a, Polirom, 2006);Fairia – o lume îndepărtată (roman, Polirom, 2004); DEX-ul şi sexul (publicistică, Polirom, 2005), Numele mierlei (2008),Noapte bună, copii ! (2010). A coordonat împreună cu Dan Lungu volumul Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism (Polirom, 2008).

A fost distins, printre altele, cu premiul revistei Sfera politicii pentru cea mai bună traducere a unei lucrări de ştiinţe politice (Leo Strauss, Cetatea şi omul, Polirom, 2000); premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara pentru volumul Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a (2003); premiul „Ioan Slavici” pentru merite culturale (2005); premiul „Pro-Cultura Timisiensis” pentru merite culturale deosebite, acordat de Consiliul Judeţean Timiş (2005); premiul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara pentru volumul DEX-ul şi sexul (2005); diplomă de excelenţă în domeniul cultural, acordată de Primăria Timişoara (2007).

A apărut în mai multe antologii de proză şi eseuri din România, iar o serie de texte scurte i-au fost traduse în franceză, germană, maghiară, polonă, sîrbă, slovenă. în anul 2007 a scris o piesă de teatru, Hold-Up Akbar SAU Toţi în America, pusă în scenă de Teatrul Naţional din Timişoara.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2003), al PEN CLUB România (2004) şi membru fondator al Asociaţiei Culturale CLUB 8, Iaşi.